Click HERE for the English version.

Descarcă harta.

O societate în plină schimbare, cu o viață artistică ce primește noi influențe și își stabilește noi direcții... Un peisaj artistic capabil să plaseze artistul în topul preferințelor modei și cu o muzică nouă, marcată de geniul lui George Enescu... Cam acesta este decorul în care arta modernă românească se conturează la sfârșit de secol XIX și început de XX.

Pe firul muzicii, primul artist care ne atrage atenția este Theodor Aman (1831 – 1891), întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București. Pictor și grafician, pedagog și academician, Theodor Aman rămâne în istoria artei românești ca un etern preocupat de epoca sa. Lucrările sale au preluat temele înaltei societăți bucureștene, din care el însuși făcea parte, precum în lucrările Petrecere cu lăutari, Bal mascat în atelier (Serata), Natură moartă cu violoncel și altele. (Sala 1)

Pe traseul modernității, ne oprim și asupra pictorului Ștefan Luchian (1868 – 1916). Supranumit „pictorul naturii”, Ștefan Luchian rămâne în arta românească modernă ca un pasionat al genului, un maestru al culorilor vii, îndrăznețe, supuse constant unei lumini intense. Respectul și iubirea pentru artă l-au îndemnat pe George Enescu într-o zi..., aproape de tragicul sfârșit al pictorului, să-i cânte ore întregi la căpătâi. (Sala 3)

Parcursul traseului ne invită să zăbovim ceva vreme și în sala 5 dedicată sculptorului Dimitrie Paciurea (1873 – 1932), artist român cunoscut pentru forța simbolismului și misterul himerelor sale. Dintre toate acestea, se va remarca una dintre lucrările dedicate personalităților universale – serie a artistului. Bustul lui Beethoven a fost realizat în 1912 și întruchipează, într-o viziune simbolistă, tipologia creatorului prin excelență.

Mergând mai departe, pe firul cronologic al artei românești moderne, nu putem să nu remarcăm segmentul avangardei, ce reunește artiști care au refuzat tradiția, propunând re-inventarea artei. Marcel Iancu (1895 – 1984), Max Herman Maxy (1895 – 1971), Arthur Segal (1875 – 1944) sau Victor Brauner (1903 – 1966), cu toții au făcut pictură și sculptură, artă decorativă și scenografie, afiș și arhitectură. Cum ar arăta însă muzica prin ochii unui pictor avangardist? Vedeți în Café Concert-ul lui Marcel Iancu. (Sala 6) Poate mai mult decât toți, Constantin Brâncuși (1876 – 1956) se remarcă prin căutarea sintezei, a esențialului, prin volumul pur, plin de forță și vibrații. Privindu-i operele, ne întrebăm: oare ce muzică asculta Brâncuși? (Sala 7)

Iar finalul traseului propus în Galeria de Artă Românească Modernă și „creionat” prin Concertul picturilor este marcat de oprirea în sala 11, în fața lucrării Nud feminin cu mandolină. Realizată în 1941 de scluptorul român Boris Caragea (1906 – 1982), lucrarea ne duce cu gândul la clasicismul grecesc prin subiect, compoziție și vigoarea volumelor, amintind în același timp de propunerile plastice ale sculptorului francez Aristide Maillol (1861 – 1944). Sculptorul Boris Caragea este și autorul statuii dedicată în 1961 lui George Enescu și amplasată lângă Universitatea Națională de Muzică din București.

Click HERE for the English version

Descarcă harta.

Acordați-vă un mic respiro pentru a vă bucura de dialogul dintre două arte: pictură și muzică. Urmând traseul muzical pe care vi-l propunem, veți descoperi nu numai legătura dintre artiștii plastici și muzicieni, ci și admirația reciprocă exprimată în operele acestor mari spirite.

1. Corneliu Baba – George Enescu

„Dintre artiștii mari ai lumii, Enescu mi-a rămas ca o icoană a tot ce poate cuprinde într-însa noțiunea artistului de geniu și a unuia din cei mai nobili gânditori în artă. Portretul era în lucru atunci când de departe a venit știrea morții lui. L-am terminat după câteva luni de muncă chinuită. A fost prezentat la expoziția de la Dalles (1955), a dominat sala, și totuși critica nu l-a acceptat decât cu rezerve. Nimeni nu înțelegea, decât poate aceia care au cunoscut marea lui personalitate spirituală, de ce l-am imaginat cu capul puțin plecat, adus puțin de spate, cu silueta aceea caracteristică numai lui, și de ce nu am văzut în el un lăutar cu fruntea sus, sigur pe sine.
[...] Acum se află în atelierul meu, unde lucrez la o nouă replică în care vreau să exprim ceea ce n-am putut exprima în prima versiune”. (Corneliu Baba, Confesiuni și Jurnale, vol. I, 1944 – 1965)

2. Colecția Iser -Arlechinadă, Cântăreața în albastru, Două odalisce, Odaliscă.

Pentru cea de a doua oprire vă propunem nu doar lucrările artistului, ci şi obiecte ce i-au aparţinut. Ansamblul de patru instrumente muzicale – expuse special cu ocazia acestei campanii – erau utilizate ca recuzită de pictorul care obişnuia să reprezinte scene cu puţine personaje, folosind modele pe care el însuşi le aşeza „în poză” în atelier, în diverse atitudini şi însoţite de varii accesorii.

Unul dintre motivele recurente din faimoasele sale compoziţii cu odalisce este cel al teorbei, instrument cu coarde din familia lăutei, abil exploatată de Iser ca accent compoziţional în numeroase lucrări de pictură şi grafică, începând cu finalul anilor 1920 şi, mai ales, în prima jumătate a anilor 1940.
Iosif Iser compara adesea exerciţiul artistic cu cel muzical: „Desenam într-una. Desenele erau şi au rămas pentru mine ceea ce sunt gamele pentru un pianist.”

3. Colecția Simu - Gentilom cu lăută (Jacques Henri Lambert) și Corul (Hedwig Mechle Grossmann)

Juristul, diplomatul şi omul politic Anastase Simu (1854 – 1935) a fost unul dintre cei mai importanţi colecţionari români de artă europeană occidentală activi la finalul secolului al XIX-lea şi în primele decenii ale secolului XX.
Tabloul Gentilom cu lăută de Jacques Henri Lambert a fost achiziţionat de Simu de la Paris chiar în anul realizării sale, în 1907. Pictorul a fost unul dintre artiştii care, delimitându-se de curentele moderniste în plină expansiune, a optat pentru subiecte lipsite de racordare la cotidianul imediat, în genere scene cu unul sau mai multe personaje înveşmântate anacronic, cel mai adesea după moda europeană a veacului al XVII-lea, tratate într-un registru stilistic de un figurativism inechivoc.
Lucrarea Corul, pictată de artista germană Hedwig Mechle Grossmann, are un caracter hibrid, la limita între scena de gen şi portretul de grup. Dinamismul imaginii este dat de orientarea diferită a personajelor, ce par să interpreteze o partitutură polifonică. Lipsa de adâncime spaţială a compoziţiei, cu includerea în prim-plan a tuturor personajelor, precum şi unghiul din care acestea sunt redate fac ca privitorul tabloului să se simtă acceptat în spaţiul reprezentării, aproape transformat într-un spectator intim al concertului.

4. Colecția Garabet Avachian - Natură moartă cu chitară (Lucian Grigorescu)

Considerat de criticii de artă unul dintre cei mai buni „colorişti” români, Lucian Grigorescu a căutat prin oranjul din tablourile sale, nuanţa roşului dobrogean din copilăria sa. Culorile de inspiraţie meridională – brunul, oranjul, ocrul – se regăsesc şi în Natura moartă cu chitară, ca parte a unei cromatici atât dragi din biografia sa.
Colecționarul Garabet Avachian a fost profesor de vioară la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, unde a format ani la rând numeroşi virtuozi ai acestui instrument.

5. Colecția Weinberg - Interior de atelier (Gheorghe Petrașcu), Tătăroaică cu țibulcă, Barbu Lăutaru, Natură moartă (Iosif Iser)

Iosif Iser este un artist pentru care motivele inspirate de imaginarul muzical reprezintă aproape o marcă personală. Moise Weinberg, colecționarul cel mai pasionat al lucrărilor sale, l-a cunoscut pe „pictorul odaliscelor” în 1940, iar între cei doi s-a legat o prietenie de câteva decenii. În tabloul Tătăroaică cu ţibulcă – Odaliscă (1945) şi în natura moartă cu vioară şi cobză (Natură moartă cu instrumente muzicale, 1940), instrumentele sunt foarte atent aşezate în scenă și reprezentate dintr-un unghi care le monumentalizează.
În aceeași colecție puteți admira şi un mic pseudo-portret în guaşă al lui Barbu Lăutaru cu cobză, faimos muzicant activ în Ţările Române în prima jumătate a secolului al XIX-lea, subiect abordat de Iser în mod repetat în anii 1930-1940.
Semnalăm și tabloul lui Gheorghe Petrașcu Interior de atelier - un colţ din atelierul artistului în care elementele compoziţionale (simeza, biblioteca, masa cu instrumentele de lucru) gravitează în jurul motivului central al unei chitare. Spaţiu de lucru, de instruire şi de delectare, atelierul pare astfel să sintetizeze, în viziunea lui Petraşcu, ceea ce istoricii culturii au numit „sistemul modern al artelor”.

Click HERE for the English version.

Descarcă harta.

În drumul dumneavoastră prin Galeria de Artă Europeană, spre lucrările marilor artiști, precum El Greco, Rubens, Rembrandt sau Monet, nu ratați nici cele cinci opriri pe care vi le-am pregătit într-un traseu special, dedicat muzicii, așa cum este ea redată în operele de artă pe care le-am selectat special. Veți vedea astfel că mulți artiști europeni s-au lăsat inspirați de muzică, acest limbaj universal, ce trece dincolo de granițe și de veacuri.

Jacopo Amigoni - Portretul cântărețului Carlo Broschi numit Farinelli

Prima oprire de pe traseul muzicii din Galeria de Artă Europeană este la școala italiană și ne aduce față în față cu Portretul cântărețului Carlo Broschi numit Farinelli. Într-un decor arhitectural grandios, celebrul castrato Farinelli, reprezentat la scară naturală, este încununat cu lauri de Euterpe, muza muzicii. Personajul feminin înaripat din fundal simbolizează Faima, iar bustul zeului Apollo sau ghirlanda de flori se numără printre elementele care induc ideea de supremă autoritate artistică a lui Farinelli.

Autorul lucrării este Jacopo Amigoni (1682-1752), unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai picturii rococo în Europa. Acesta l-a întâlnit personal pe Farinelli și a realizat o suită de portrete ale acestuia, cel expus în MNAR fiind considerat cel mai complex dintre ele.

Anonim german – Natură moartă cu note muzicale
Ne îndepărtăm de italieni și ne oprim la școala germană, să admirăm o natură statică de secolul al XVIII-lea, în trompe l’oil, etalată pe două rafturi de lemn, pe un fundal de perete. În centrul compoziţiei, se află o pictură reprezentând doi copii şi porumbei înconjuraţi de note muzicale estompe, iar în stânga sus, un cuţit înfipt în perete de care atârnă o călimară şi o teacă pentru tocuri.

Această lucrare este expusă în prezent în muzeu special pentru această campanie.

Pedro Campaña - Triumful Fecioarei înconjurată de îngeri
Pentru cea de-a treia oprire de pe traseul nostru muzical, vă propunem o lucrare cu temă religioasă din școala spaniolă: Triumful Fecioarei înconjurată de îngeri. Pictura renascentistă ne-o înfățișează pe Fecioara Maria ținându-l în brațe pe Iisus. Ea este înconjurată de patru îngeri, doi dintre ei ținând în mâini câte un instrument (o harpă și o vioară). Motivele muzicale sunt prezente adesea în lucrările religioase, acestea reprezentând, de cele mai multe ori, armonia cerească.

Pictura a fost realizată de Pedro Campaña (1503–1580), pe numele său original Peter de Kempeneer, considerat unul dintre cei mai mari pictori religioși din Sevilia de la jumătatea secolului al XVI-lea. El a fost un adevărat artist renascentist: pictor, arhitect, sculptor, matematician, astrolog și inginer, fiind inspirat în special de Rafael.

Abraham Van der Schoor – Concertul
Un traseu intitulat „Concertul picturilor” nu avea cum să nu se oprească și în dreptul lucrării Concertul, pe care îl putem vedea în școala olandeză. 

În secolul al XVII-lea, muzica reprezenta în rândul clasei de mijloc o activitate populară pentru petrecerea timpului liber. Prin urmare, asemenea imagini pitorești, cu muzicanți și cântărețe robuste, înfățișate de către pictorii flamanzi în ecleraje teatrale, au exercitat o atracție deosebită asupra mediului artistic olandez, iar Abraham Van der Schoor, autorul lucrării, nu a făcut, după cum bine se vede, excepție.

Despre viața și cariera sa nu s-au păstrat multe informații. Însă din lucrările care au rămas, destul de puține ca număr, reiese atracția pictorului pentru tema concertului, în care se înscrie și pictura din colecția MNAR.

Émile-Antoine Bourdelle - Centaur murind (al doilea studiu)
Ultima oprire ne duce la școala franceză, în fața singurei sculpturi de pe traseul muzical din Galeria de Artă Europeană. Realizată în bronz în anul 1914, sculptura Centaur murind simbolizează destinul nefericit al unui artist care se luptă cu propria existență și moare cu lira în brațe, reprezentând idealul spre care acesta tindea.

O lucrare melancolică, despre moartea artistului în care lumea nu mai crede, realizată de Émile-Antoine Bourdelle (1861 – 1929). Considerat unul dintre cei mai importanți sculptori moderni francezi, Bourdelle și-a făcut ucenicia în atelierele lui Auguste Rodin, a cărui influență este vizibilă în lucrările din tinerețe.

Anunț angajări

Peste nouăzeci de pasteluri, acuarele şi desene realizate de Ştefan Luchian (1868-1916) de-a lungul vieții reconstituie cronologic și pe tehnici parcursul pictorului și contribuția sa la dezvoltarea graficii autohtone într-o perioadă de descoperire și definire a modernității românești.

În selecție figurează celebra copertă a primului număr al revistei societăţii Ileana, realizată în sub influența Jugendstilului, precum și o serie de lucrări pasteluri și acuarele ce pregătesc unele dintre cele mai populare lucrări ale artistului cum ar fi Safta florăreasa, Portretul lui Moş Niculae cobzarul, Portretul doamnei Olivier. Peisaje ca cele de la Brebu sau din lunca Ialomiţei și, mai ales, popularele sale naturi statice cu flori (Garoafe, Trandafiri, Albăstrele, Flori de câmp) exemplifică forța incredibilă pe care Luchian a imprimat-o pastelului, picturalitatea sa intensă, vigoarea cromatică dar și spontaneitatea sa.

Un loc aparte îl ocupă autoportretele pictorului, pline de expresivitate, din care ne întâmpină privirea pătrunzătoare a unui artist nicicând complezent cu sine. 

Expoziţia este organizată cu ocazia aniversării a 150 de ani de la naşterea marelui artist român.

Curator: Elena Olariu
Muzeul Naţional de Artă al României (accesul prin Str. Ştirbei-Vodă nr. 1-3)
19 mai - 23 septembrie 2018
Program de vizitare: miercuri – duminică, 10.00 – 18.00
Preț bilet: 10 lei
Închis vineri 1 iunie 2018
Gratuit: prima miercuri din fiecare lună, Noaptea muzeelor (19 mai).

Program de educație culturală și creativitate pentru familii în expoziția În lumea personajelor lui Löwendal, la Muzeul Colecțiilor de Artă, Calea Victoriei nr.111.
 
Cine a fost George Löwendal?  Ce este scenografia? Dar teatrul de păpuși?  Ne vom juca „În lumea personajelor lui Löwendal” printr-un program creativ pentru copii de peste 6 ani. Atelier conceput și propus de Daniela Mișcov, educator cultural și Irina Dimiu, scenograf.
 
Calendar: duminică 12 noiembrie și 3 decembrie, ora 12
Punct de întâlnire: Muzeul Colecțiilor de Artă, Calea Victoriei nr. 111, corp C.
Tehnică mixtă (colaj, desen, pastel)
Durata: 1h30
Taxa: 25 lei/copil și 15 lei/părinte.

Inspirați de creația plastică și viziunea teatrală a artistului plurivalent George Löwendal, din cadrul expoziției  „În lumea personajelor lui Löwendal”,  vă propunem un program despre Artă și Teatralitate, pentru familii cu copii de peste 6 ani.  Îndrumați de Daniela Mișcov, educator cultural și Irina Dimiu, scenograf explorăm prin exerciții creative ce înseamnă personaj, mască sau joc pentru artist; apoi devenim spectatori la teatrul de păpuși și răspundem la câteva ghicitori despre poveștile și personajele reprezentate, după care ne transformăm în artiști și desenăm propriile noastre păpuși.

Participarea la program se face pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile, prin e-mail la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Programul se adresează întregii familii. Copiii pot participa la activitate doar împreună cu părinții. Program propus de Artelier D, susținut de Daniela Mișcov și Irina Dimiu.

IMPORTANT!
În email se vor specifica numele adultului însoțitor, numele copilului/copiilor, vârsta copilului/copiilor și un nr. de telefon.