Accessibility Tools

Program de vizitare:
Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady, miercuri-vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, luni și marți închis. Prima miercuri din lună intrarea gratuită.
Muzeul Colecțiilor de Artă: luni, marți, vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, miercuri și joi închis. Prima vineri din lună intrarea gratuită.
În data de 26 ianuarie 2025 Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor vor fi închise publicului.

Muzeul Național de Artă al României

Galerii permanente

Muzeul Naţional de Artă al României este deţinătorul unui valoros patrimoniu de artă românească şi străină, organizat în două galerii permanente: Galeria Naţională (care include Galeria de Artă Veche Românească şi Galeria de Artă Românească Modernă) şi Galeria de Artă Europeană.

Obiecte prețioase datând din secolul al XIV-lea până la jumătatea secolului al XIX-lea pun în valoare particularităţile artistice locale din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, un vechi fond de tradiție bizantină, ca și varietatea elementelor de influenţă occidentală și orientală.

 

Galeria ilustrează istoria artei românești de la jumătatea secolului al XIX-lea până spre sfârșitul anilor 1970. Artiști de seamă precum Grigorescu, Luchian, Brâncuși beneficiază de selecții reprezentative în timp ce cele mai importante curente artistice sunt amplu ilustrate prin lucrări ale marilor și micilor maeștri.

 

Incluzând un nucleu central de lucrări din fosta Colecţie Regală, galeria prezintă capodopere semnate de mari maeștri precum: Domenico Veneziano, Tintoretto, Bronzino, Lucas Cranach cel Bătrân, Rubens, Brueghel cel Tânăr, Rembrandt, El Greco, Monet, Signac, Rodin.

Galeria de Artă Decorativă Europeană, compusă din șase săli, ilustrează patru secole de istorie a gustului și a rafinamentului, a inovațiilor, manufacturilor și meșterilor europeni din Austria, Belgia, Cehia, Elveția, Franța, Germania, Italia, Olanda, Spania, Rusia secolelor XVI-XIX și întregește expunerea permanentă a muzeului, alături de Galeria de Artă Europeană și Galeria Națională.

Colecția de artă islamică a Muzeului Național de Artă al României este cea mai importantă de acest gen din România, numărând circa 1400 de piese databile între secolele VII- XX.

 

Galeria de Artă Orientală reunește piese de mare valoare artistică și culturală, provenind din Egipt, Grecia, Bulgaria, Turcia, Siria, Daghestan, Azerbaidjan, Iran, Turkmenistan, Uzbekistan, India, China și Japonia, selectate din cel mai important și mai valoros patrimoniu de artă orientală și extrem orientală din țară. Acesta a fost constituit pe parcursul a peste șaptezeci de ani, prin transferuri, donații și achiziții ale Muzeului Național de Artă al României.

Facebook Page

Acest site folosește cookies

Folosim module cookie pentru a vă pune la dispoziție caracteristici de social media și pentru a analiza traficul. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora.