În 1908, Mützner lucrează la Giverny în preajma lui Claude Monet, decanul de vârstă al impresioniştilor. Sub influenţa lui, studiază atent efectele cromatice şi de atmosferă produse de lumină în funcţie de momentul din zi, de condiţiile climaterice sau de anotimp, luând drept martor acelaşi colţ din natură.

 

Peisajul matinal, învăluit în aburii primelor ore ale dimineţii, ni se dezvăluie printr-un filtru colorat care unifică totul într-o tonalitate rece, construită din verde, violet şi albastru.

 

Peisajul de amurg este dominat de o tonalitate mai caldă, declinată în nenumărate tonuri şi nuanţe de galben, oranj şi roz. Inspirat de Monet, liber de rigoarea puristă a pointillismului sau divizionismului practicat de Seurat şi teoretizat de Signac, Mützner recompune în culori când pure, când amestecate, cu tuşe scurte, vibrate, stratigrafia umbrelor şi a luminii în peisaje pline de poezie.