Se cunosc cel puţin 15 versiuni ale temei Venus şi Amor pictate de Lucas Cranach cel Bătrân, fiecare variantă fiind diferită faţă de celelalte. Tabloul de la Bucureşti, semnat şi datat 1520, se numără printre primele. A fost conceput în plină dispută teologică legată de legitimitatea răscumpărării păcatelor prin cumpărarea de indulgenţe. Liniştită, perfect echilibrată, Venus pare dornică să ne convingă că relaţia între virtutea creştină, simbolizată de crucea pe care o poartă la gât, şi Eros, nu este neapărat una tensionată sau vinovată.
Zeiţa dragostei se înfăţişează privirilor frontal, într-un contraposto elegant, cu piciorul drept îndreptat spre noi şi perpendicular pe stângul, o poziţie caracteristică multora dintre personajele feminine pictate de Lucas Cranach. Este înveşmântată într-un văl transparent care coboară şerpuit din creştetul capului până la jumătatea coapselor. În secolul XIX nuditatea ei a fost acoperită cu pudoare de un al doilea văl, albastru, eliminat la ultima restaurare. Ea nu are nimic provocator, aseamănându-se mai degrabă cu cea a Evei înainte de căderea în păcat.
În stânga lui Venus, Amor cel înaripat îşi sprijină piciorul drept de un arc, ascunzând ştrengăreşte la spate săgeata dragostei, invizibilă pentru Venus, nu însă şi pentru noi. Cine ştie dacă o va folosi sau nu?
