Accessibility Tools

Program de vizitare:
Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady, miercuri-vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, luni și marți închis. Prima miercuri din lună intrarea gratuită.
Muzeul Colecțiilor de Artă: luni, marți, vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, miercuri și joi închis. Prima vineri din lună intrarea gratuită. 
Pentru vizitele ghidate, vă rugăm să faceți o programare la adresa secretariat@art.museum.ro cu cel puțin 7 zile înainte.
În zilele de 11 și 12 iunie 2025, Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor vor fi închise publicului.
Muzeul Theodor Pallady va fi închis în perioada 11-15 iunie 2025, din motive tehnice. Vă mulțumim pentru înțelegere!

 
Muzeul Național de Artă al României
Conferințele muzicale la MNAR - „Călătorie în peisajele din Galeria de Artă Modernă Românească a MNAR ”

Conferințele muzicale la MNAR - „Călătorie în peisajele din Galeria de Artă Modernă Românească a MNAR ”

De la 25 Mai 2025 16:30 până la 25 Mai 2025 18:30
Publicat de MNAR Admin
Categorii: Evenimente
Vizualizări: 415
Conferințele muzicale la MNAR
„Călătorie în peisajele din Galeria de Artă Modernă Românească a MNAR ”
Muzeul Național de Artă al României, în colaborare cu Asociația Prietenii MNAR, vă invită duminică, 25 mai 2025, la conferința muzicală cu titlul „Călătorie în peisajele din Galeria de Artă Modernă Românească a MNAR ”.
Vor fi parcurse în pas alert, indiferent de anotimp, peisaje, vedute și marine de la Atlantic la Marea Neagră, de la Baia Mare la Balcic și de la Veneția la Vlaici, județul Olt. Vom privi peste umărul artiștilor ca să aflăm mai multe despre tehnicile lor picturale, tipuri de reprezentare sau viziuni artistice.
Nu aveți nevoie de pelerină sau umbrelă de soare, totul se desfășoară „indoor” de la ora 16.30, în Sufrageria Regală (Calea Victoriei nr. 49-53, intrarea A3).
Biletul acestei „călătorii” costă doar 12 lei.
Programul muzical va fi susținut de tânăra soprană Andreea Carmen Marin, absolventă a studiilor de licență și master la Universitatea Națională de Muzică din București, Facultatea de Interpretare Muzicală, laureată a mai multor concursuri naționale. După terminarea studiilor a obținut o bursă de specializare la Hochschule für Musik Nürnberg și altă bursă la una dintre cele mai renumite școli de muzică din Paris, Ecolé Normale de Paris „Alfred Cortot”. A susținut concerte la Conservatorul „Serghei Rachmaninnof” din Paris, Hochschule für Musik, Nürnberg, „Salle Cortot”, Paris, Caixa Forum, Barcelona, Ateneul Român etc. Din anul 2022 susține concerte la Paris, în calitate de solistă, alături de „L’Ensemble Royal de Paris”. A debutat la Opera Română din Cluj-Napoca în rolul Colmirei din opera „Traiano in Dacia” de Giuseppe Nicolini, sub bagheta maestrului David Crescenzi.
Un program conceput și prezentat de Călin Stegerean, director general al MNAR. 

Facebook Page

Acest site folosește cookies

Folosim module cookie pentru a vă pune la dispoziție caracteristici de social media și pentru a analiza traficul. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora.