Epitaful lui Silvan poartă numele egumenului care l-a dăruit mănăstirii Neamţ în anul 1437. Aşa ne informează inscripţia care înconjoară piesa. Realizată din mătase, fir de aur şi argint, cu contururi subliniate de mici perle, ea a fost brodată de călugări chiar în atelierele mănăstirii Neamţ, pe atunci important centru cultural şi artistic.
Epitaful reprezintă Plângerea lui Hristos: Iisus, întins pe piatra roşie din Efes, este vegheat de Maica Domnului, aşezată la capul său, şi de Maria Magdalena, care pare că îşi smulge părul de durere. Cinci îngeri încadrează sus şi jos scena, iar în colţuri sunt reprezentaţi simbolic cei 4 evanghelişti: Ioan (vulturul), Luca (taurul), Marcu (leul) şi Matei (îngerul). Motivul crucii înscrise în cerc şi chenarul care încadrează scena centrală au dublă valoare, simbolică şi decorativă. Folosit ca văl de procesiune, epitaful este păstrat în bisericile de rit ortodox în altar, de unde este scos în timpul ritualurilor dinainte de Paşte, fiind asociat din punct de vedere liturgic Coborârii de pe Cruce, Plângerii şi Punerii în mormânt a lui Hristos.
În lunga domnie a lui Alexandru cel Bun s-au dezvoltat mai multe ateliere locale care au preluat și continuat tradiţia imperială bizantină. Călugării de la Neamţ îmbină în acest epitaf puncte variate pentru a crea efecte speciale care fac din broderie o adevărată „pictură cu acul”.
