Program de vizitare:
Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady, miercuri-vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, luni și marți închis. Prima miercuri din lună intrarea gratuită.
Muzeul Colecțiilor de Artă: luni, marți, vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, miercuri și joi închis. Prima vineri din lună intrarea gratuită.
Galeria de Artă Decorativă Europeană este închisă temporar din motive tehnice. 
Accesul publicului în Galeria de Artă Națională în data de 19 septembrie 2024,va avea loc în intervalul 10:00 - 15:00 mulțumim pentru înțelegere!

Muzeul Național de Artă al României

O ISTORIE UITATĂ. SINDICATUL ARTELOR FRUMOASE DIN ROMÂNIA

Curator: Alina Petrescu, istoric de artă

Durata expoziției: 1 decembrie 2022 – 30 aprilie 2023

Muzeul Național de Artă al României (MNAR) anunță vernisajul expoziției „O istorie uitată. Sindicatul Artelor Frumoase din România” care va avea loc duminică, 27 noiembrie, 2022, ora 16.00 în Sala cu Alveole – corpul Știrbei. Aceasta va fi deschisă publicului  în perioada  1 decembrie 2022 - 30 aprilie 2023.
Cuvânt de deschidere Dumitru Costin, președinte al Blocului Național Sindical.

”Continuăm cu acest vernisaj invitarea unor personalități din alte domenii decât cele artistice să deschidă expozițiile noastre în sprijinul ideii că operele de artă se adresează publicului larg și nu doar specialiștilor” subliniază Călin Stegerean, directorul general al MNAR.

Expoziția cuprinde 150 de lucrări de pictură, sculptură, grafică și documente din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României ilustrând activitatea primelor organizații artistice din România:  Societatea Generală a Artiștilor din România (1908-1909), Sindicatul Artelor Frumoase (1922-1940) și Noul Sindicat al Artelor Frumoase (1944-1950). Acestea au avut o contribuție în afirmarea, reconsiderarea și protejarea statutului artiștilor în perioada respectivă. Asemenea altor organizații profesionale, uniunile de creație - prin statutele și regulamentele lor, precum și prin cele ale Academiilor de Arte Frumoase - au acordat libertate deplină de exprimare membrilor săi și au apărat interesele tuturor artiștilor, acordându-le șanse egale de afirmare. Pe nedrept uitate de posteritate aceste organizații au contribuit fundamental la maturizarea mediului artistic românesc.

Grupate în trei secțiuni, lucrările expuse corespund celor trei organizații profesionale ce au activat în perioada interbelică: Societatea Generală a Artiștilor, Sindicatul Artelor Frumoase și Noul Sindicat al Artelor Frumoase.

Expoziția prezintă cele mai importante personalități artistice implicate în diferite etape în aceste trei uniuni de creație: Adam Bălțatu (1899-1979), Octav Băncilă (1872-1944), Marius Bunescu (1881-1971), Traian Cornescu (1885-1965), Nicolae Dărăscu (1883-1959), Ștefan Dimitrescu (1886-1933), Lucian Grigorescu (1894-1965), Jean Neylies (1869-1938), Costin Petrescu (1971-954), Ștefan Popescu (1872-1948), Camil Ressu (1880-1962), Alexandru Satmary (1870-1933), Rudolf Schweitzer-Cumpăna (1886-975), Dimitrie Serafim(1862-1931), Menelas (Michel) Simonidi (1870-1933), Jean Alexandru Steriadi (1880-1956), Francisc Șirato (1877-1953), Ion Theodorescu-Sion (1882-939), Arthur Verona (1868-1946), Alexandru Severin (1881-1956). Selecția acoperă aspecte ale artei românești pe o perioadă de aproape un secol de la mijlocul secolului XIX până la mijlocul secolului al XX-lea.

Curator: Alina Petrescu, istoric de artă, muzeograf al secției de Artă Românească Modernă din 2004, a colaborat ca redactor de arte vizuale și critic de artă la suplimentul Revistei 22 „Bucureștiul Cultural”, la Revista Arta, la Revista Muzeelor, precum și la Magazinul Istoric. În prezent, ocupă funcția de șef al Secției de Artă Românească Modernă a Muzeului Național de Artă al României.

 

Facebook Page

Acest site folosește cookies

Folosim module cookie pentru a vă pune la dispoziție caracteristici de social media și pentru a analiza traficul. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora.