Click HERE for the English version.
O societate în plină schimbare, cu o viață artistică ce primește noi influențe și își stabilește noi direcții... Un peisaj artistic capabil să plaseze artistul în topul preferințelor modei și cu o muzică nouă, marcată de geniul lui George Enescu... Cam acesta este decorul în care arta modernă românească se conturează la sfârșit de secol XIX și început de XX.
Pe firul muzicii, primul artist care ne atrage atenția este Theodor Aman (1831 – 1891), întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București. Pictor și grafician, pedagog și academician, Theodor Aman rămâne în istoria artei românești ca un etern preocupat de epoca sa. Lucrările sale au preluat temele înaltei societăți bucureștene, din care el însuși făcea parte, precum în lucrările Petrecere cu lăutari, Bal mascat în atelier (Serata), Natură moartă cu violoncel și altele. (Sala 1)
Pe traseul modernității, ne oprim și asupra pictorului Ștefan Luchian (1868 – 1916). Supranumit „pictorul naturii”, Ștefan Luchian rămâne în arta românească modernă ca un pasionat al genului, un maestru al culorilor vii, îndrăznețe, supuse constant unei lumini intense. Respectul și iubirea pentru artă l-au îndemnat pe George Enescu într-o zi..., aproape de tragicul sfârșit al pictorului, să-i cânte ore întregi la căpătâi. (Sala 3)
Parcursul traseului ne invită să zăbovim ceva vreme și în sala 5 dedicată sculptorului Dimitrie Paciurea (1873 – 1932), artist român cunoscut pentru forța simbolismului și misterul himerelor sale. Dintre toate acestea, se va remarca una dintre lucrările dedicate personalităților universale – serie a artistului. Bustul lui Beethoven a fost realizat în 1912 și întruchipează, într-o viziune simbolistă, tipologia creatorului prin excelență.
Mergând mai departe, pe firul cronologic al artei românești moderne, nu putem să nu remarcăm segmentul avangardei, ce reunește artiști care au refuzat tradiția, propunând re-inventarea artei. Marcel Iancu (1895 – 1984), Max Herman Maxy (1895 – 1971), Arthur Segal (1875 – 1944) sau Victor Brauner (1903 – 1966), cu toții au făcut pictură și sculptură, artă decorativă și scenografie, afiș și arhitectură. Cum ar arăta însă muzica prin ochii unui pictor avangardist? Vedeți în Café Concert-ul lui Marcel Iancu. (Sala 6) Poate mai mult decât toți, Constantin Brâncuși (1876 – 1956) se remarcă prin căutarea sintezei, a esențialului, prin volumul pur, plin de forță și vibrații. Privindu-i operele, ne întrebăm: oare ce muzică asculta Brâncuși? (Sala 7)
Iar finalul traseului propus în Galeria de Artă Românească Modernă și „creionat” prin Concertul picturilor este marcat de oprirea în sala 11, în fața lucrării Nud feminin cu mandolină. Realizată în 1941 de scluptorul român Boris Caragea (1906 – 1982), lucrarea ne duce cu gândul la clasicismul grecesc prin subiect, compoziție și vigoarea volumelor, amintind în același timp de propunerile plastice ale sculptorului francez Aristide Maillol (1861 – 1944). Sculptorul Boris Caragea este și autorul statuii dedicată în 1961 lui George Enescu și amplasată lângă Universitatea Națională de Muzică din București.
