Accessibility Tools

Program de vizitare:
Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady, miercuri-vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, luni și marți închis. Prima miercuri din lună intrarea gratuită.
Muzeul Colecțiilor de Artă: luni, marți, vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, miercuri și joi închis. Prima vineri din lună intrarea gratuită.

În perioada 5-6 decembrie 2024 Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor vor fi închise publicului.

Muzeul Național de Artă al României

Muzeul Național de Artă al României a lansat miercuri, 12 octombrie, proiectul „ARTmobile – Un muzeu la îndemână!”, realizat cu ajutorul finanțării obținute în cadrul concursului „Lumea prin Culoare și Sunet” al Fundației Orange. Acesta propune o nouă abordare a experienţei muzeale, facilitând interacțiunea directă a muzeului cu persoanele cu deficiențe senzoriale care pot descoperi virtual o parte dintre cele mai valoroase lucrări din colecțiile celui mai mare muzeu de artă din țară. Proiectul contribuie la amplificarea interacţiunii muzeului cu publicul şi la alinierea serviciilor acestuia la bunele practici în domeniu.

La conferința de presă care a avut loc în Galeria Națională a Muzeului Național de Artă al României au participat: Călin Stegerean - Director general MNAR, Liudmila Climoc - CEO Orange România, Amalia Fodor - Director Fundaţia Orange, Codruţa Cruceanu - coordonator proiect ARTmobile, Rodica Bogdan și Gelu Bogdan – Președinte ANIALMG, Mircea Bucur – Președinte Fundația Cartea Călătoare, Adriana Borună – Șef Serviciu dezvoltare instituțională, Biblioteca Națională, alături de reprezentanți ai diferitelor categorii de beneficiari ai proiectului.
„ARTmobile este un proiect ce își propune să aducă mai aproape de muzeu toate categoriile de public, oriunde s-ar afla, accesând site-ul nostru ce capătă o mai mare adresabilitate pentru publicul cu nevoi speciale. Datorăm existența acestuia colaborării cu Fundația Orange ce sper să fie alături de noi în continuare și suntem mândri că avem un astfel de partener. Este pentru prima dată în România când persoanele cu deficiențe senzoriale pot accesa site-ul unui muzeu și pot descoperi 40 de capodopere din patrimoniul acestuia. Această platformă de comunicare cu publicul va fi accesibilă curând de pe terminalele noastre din toate spațiile muzeului ce vor oferi conectare wireless gratuită”, a declarat Călin Stegerean, director al Muzeului Național de Artă al României.

Site-ul www.mnar.arts.ro a fost relansat într-o formă simplificată, cu informații sistematizate. Noul site aduce în prim plan muzeele satelit (Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul K.H. Zambaccian, Muzeul Theodor Pallady), are conexiuni la rețelele sociale și la canalul YouTube al MNAR. O componentă importantă rămân vizitele virtuale pentru o parte din patrimoniu. Cele 40 de lucrări selectate beneficiază de descrieri audio realizate cu ajutorul unor voci cunoscute precum Melania Medeleanu, Adela Greceanu, Alina Vancia, Dan Daniel, Liviu Popescu, profesioniști care s-au alăturat voluntar acestui proiect. De asemenea, pentru a veni în sprijinul persoanelor cu deficiențe de auz, 17 dintre aceste lucrări sunt povestite în limbaj mimico-gestual de către elevi de gimnaziu și interpreți autorizați. Pentru persoanele cu deficienţe de vedere au fost create 15 dramatizări asemănătoare unor mici scenete de teatru radiofonic, iar 14 lucrări beneficiază de diagrame tactile ce sunt completate de descrieri text și audio ce permit o explorare ghidată. Momentan, doar trei dintre acestea sunt disponibile online (Corneliu Baba - Jucătorul de șah, Nicolae Tonitza - Fata pădurarului și Paul Signac - Poartă, Saint Tropez), iar următoarele 11 vor fi publicate lunar în 2017. Toate aceste materiale vor putea fi descărcate gratuit acasă, la școală sau de către asociațiile interesate.

„Felicit MNAR și întreaga echipă a proiectului pentru acest mare pas spre incluziunea oamenilor cu nevoi speciale și mă bucur că ARTmobile a câștigat finanțare pentru a le oferi acces la educație prin cultură. O societate modernă nu poate exista fără a asigura condiții echitabile și egale pentru toți membrii ei, iar tehnologia aduce răspunsurile și soluțiile adaptate nevoilor oamenilor cu dizabilități.”, a precizat Liudmila Climoc - CEO Orange România. Inspirat de impulsul tinerei generaţii de a experimenta noile tehnologii şi de a învăţa într-un mod plăcut, ARTmobile permite Muzeului Național de Artă al României să intre în dialog cu cei aflați la distanţă, contribuind la îmbogățirea cunoștințelor despre artele vizuale ale publicului cu nevoi speciale.
„MNAR este la a doua finanțare a unui proiect prin intermediul Fundației Orange, ceea ce demonstrează eforturile neobosite pentru accesibilizare și ne mândrim cu această colaborare. Persoanele cu deficiențe senzoriale au niște bariere de care mulți nu suntem conștienți, iar noi am încercat să aducem mai aproape de ei educația, cultura și sănătatea cu ajutorul tehnologiilor digitale. Orice ONG poate aplica din decembrie 2016 cu proiecte speciale.”, a amintit Amalia Fodor - Director Fundaţia Orange.

Muzeul Național de Artă al României oferă publicului de toate vârstele și de oriunde din țară posibilitatea de a se familiariza cu colecțiile muzeului şi de a dobândi noi cunoştinţe despre artă. Mai mult, corelarea informațiilor oferite prin descrieri, dramatizări, diagrame și explorare ghidată ajută la fixarea cunoștințelor și la dezvoltarea sau menținerea diferitelor tipuri de memorie. Valoarea totală a proiectului ARTmobile este de 299.750 de lei din care 75% reprezintă valoarea finanțării obținute în cadrul concursului „Lumea prin Culoare și Sunet” al Fundației Orange.

„Noul site MNAR s-a născut din interacțiunea cu persoanele cu deficiențe senzoriale ce au participat la primul nostru proiect realizat în colaborare cu Fundația Orange. Am încercat prin acest nou proiect să răspundem unor categorii diferite de deficiențe prin intermediul dramatizărilor, al descrierilor audio, al diagramelor ce însoțesc anumite lucrări și al filmelor în limbaj mimico-gestual, iar cercul incluziunii să fie astfel complet. Cele 17 filme în limbaj mimico-gestual au fost realizate cu ajutorul a trei categorii de persoane: elevi ai Școlii Gimnaziale Speciale pentru Surzi din București și profesori ai acestora, Rodica Bogdan și Gelu Bogdan – interpreți profesioniști, și artiști plastici cu deficiențe de auz. Alături de noi se află Cristina Munteanu, interpreta lucrărilor din Galeria de Artă Europeană. Este un început de drum și o cale lungă pe care putem merge. Le mulțumesc profesorilor cu care am colaborat la realizarea unor diagrame tactile, disponibile pentru prima dată în România pe site-ul unui muzeu. Ele devin astfel accesibile școlilor care au termoforme și elevilor. Acestea pot fi folosite în egală măsură de toți cei care au nevoie de un suport interesant pentru o oră de desen. Diagramele sunt însoțite de explicații scrise și audio care facilitează explorarea. În curând vom lansa o aplicație complementară pe suport Android care va prezenta și ea cele 40 de capodopere.”, a explicat Codruța Cruceanu, coordonator al proiectului ARTmobile.
Testat LIVE de Adriana Borună, Șef Serviciu dezvoltare instituțională la Biblioteca Națională, „noul site poate fi accesat cu ușurință de toate persoanele cu deficiențe senzoriale, doar cu ajutorul tastaturii. Vocea sintetică (femininiă sau masculină) facilitează navigarea pentru nevăzători, cărora le sunt puse la dispoziție mai multe elemente, printre care descrieri audio la înaltă calitate.”

Pentru Mircea Bucur, Președintele Fundației Cartea Călătoare, și colaborator al Muzeului în realizarea dramatizărilor, acest proiect reprezintă un model de urmat. „A fost o adevărată plăcere să colaborez cu echipa MNAR a cărui deschidere m-a surprins plăcut, fiind mai interesați de accesibilizare decât multe alte ONG-uri ce au acest specific. Am fost încântat de dramatizările care ne sunt puse la dispoziție și sper ca acest model să fie preluat nu doar de alte instituții de cultură, dar mai ales de un post de radio care să ofere nevăzătorilor o interpretare similară unei scenete pentru o lucrare de artă. Noi avem același limbaj și facem parte din aceeași lume, iar un astfel de proiect ne aduce aproape de cultură împreună.”
În încheierea conferinței de presă, Gelu Bogdan, Președintele ANIALMG (Asociația Națională a Interpreților Autorizați în Limbaj Mimico-Gestual) a salutat, în limbaj mimico-gestual, eforturile MNAR și ale Fundației Orange: „Muzeul Național de Artă al României ne-a făcut nouă, celor cu deficiențe de auz, o surpriză plăcută: ARTmobile, care ne deschide mai multe uși și reprezintă un pas important spre integrare.” Puteți urmări și testimonialul său video aici.

Din 12 octombrie 2016 ARTmobile se află la un click distanță pe noul website www.mnar.arts.ro.

Materialele video prezentate în timpul conferinței sunt disponibile aici:

 

Susținători și colaboratori ai proiectului:

• Școala Gimnazială Specială pentru deficienți de vedere

• Școala Gimnazială Specială pentru surzi

• Liceul Tehnologic Special Regina Elisabeta

• Melania Medeleanu, Liviu Popescu, Dan Daniel, Alina Vancia, Adela Greceanu, Studio Mice, Dragoș Stoica, Adrian Voinea

• Anjo Web Design, Kotki Visuals, The Cell, ADD Productions, Nazarcea Grup, Square Media.  

FB 1200x628 3 P. Brueghel cel Tânăr Primăvara 1

Facebook Page

Acest site folosește cookies

Folosim module cookie pentru a vă pune la dispoziție caracteristici de social media și pentru a analiza traficul. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora.