Stângace şi uşor desuet, portretul hatmanului Manolache Manu scrie o pagină în istoria vizuală a societăţii româneşti de la începutul secolului XIX. Echivalent al ministrului de interne, hatmanul făcea parte din guvernul Moldovei, fiind astfel asimilat administraţiei otomane şi obligat să poarte caftan şi calpac, însemne ale funcţiei. Caftanul dublat cu blană lasă să se vadă cămaşa albă, decorată cu motivul lalelei, floarea preferată a sultanilor. Veşmintele şi calpacul par supradimensionate în raport cu chipul bărbatului. Trecut bine de prima tinereţe, el a schimbat barba stufoasă a vechilor boieri pe o barbă scurtă şi o mustaţă frumos îngrijite, mult mai moderne.
Patru tomuri groase în limba franceză sunt puse la vedere pe un raft în spate pentru a sugera formaţia intelectuală a boierului.
Soţia sa, Sultana Manu, născută Mavrogheni, poartă o rochie de factură occidentală, chiar dacă depăşită. Alăturarea celor două dă la iveală cu autenticitate limitele protipendadei româneşti şi ale aspiraţiilor sale de modernizare.
