BookHub la MNAR. Lecturi cu Nona Rapotan - Invitată Daniela Ulieriu
Muzeul Național de Artă al României continuă seria de întâlniri BookHub la MNAR. Lecturi cu Nona Rapotan, sâmbătă, 25 mai 2024, ora 16.00, în Sala Colecției Elena și Anastase Simu, de la Muzeul Colecțiilor de Artă (Calea Victoriei nr. 111). De această dată, invitata va fi scriitoarea și jurnalista Daniela Ulieriu.
În perioada în care a locuit pe continentul african, Daniela Ulieriu a participat la diferite ceremonii tradiționale și ritualuri specifice etniei Bamiléké din Africa Centrală, iar dialogul alături de Nona Rapotan se va concentra în jurul acestor experiențe deosebite, cu accent pe diferențele culturale dintre Africa și Europa în contextul mai amplu al unei globalizări accelerate.
Aceasta a coordonat două studii antropologice de amploare în anii petrecuți în Camerun: „Perles. Couleurs d’Afrique”, 2010, având drept rezultat un album de artă distins cu Premiul Asociației Editorilor din Franța pentru cea mai frumoasă carte și „Ndop. Etoffes des cours royales et sociétés secrètes du Cameroun”, 2020. În 2022 a publicat cartea „Prințesa și perla la Editura Arthur”, o povestire de inspirație africană. Alături de scriitoarea Doina Popescu, a scris două romane: „Cvartet”, 2021 și „Perna cu fluturi”, 2020. Acestora li se adaugă și o carte de antropologie culinară numită „Trei secole de gastronomie românească”, 2018. În anul 2024 a apărut la Editura Polirom, volumul de proză scurtă „Regele din Bissap” inspirat de anii petrecuți în Republica Camerun, Africa.
Bookhub.ro este o platformă culturală înființată în anul 2015 care în prezent are o diversitate de rubrici dedicate evenimentelor literare, aparițiilor editoriale, concertelor și altor evenimente culturale remarcabile.
Accesul se face în baza biletului în valoare de 12 lei, la care se aplică reduceri și gratuități pentru diferite categorii de public.