Program de vizitare:
Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady, miercuri-vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, luni și marți închis. Prima miercuri din lună intrarea gratuită.
Muzeul Colecțiilor de Artă: luni, marți, vineri, orele 10-18, sâmbătă-duminică 11-19, miercuri și joi închis. Prima vineri din lună intrarea gratuită.
Galeria de Artă Decorativă Europeană este închisă temporar din motive tehnice.
În intervalul 16-20 octombrie 2024 Sala Tronului, Sufrageria Regală și Scara Voievozilor vor fi închise publicului. Vă mulțumim pentru înțelegere!

 

Muzeul Național de Artă al României
Simpozionul internațional Cultură și societate în vremea Monarhiei  Ediția a II-a, 28 octombrie 2023

Simpozionul internațional Cultură și societate în vremea Monarhiei Ediția a II-a, 28 octombrie 2023

De la 28 Octombrie 2023 08:30 până la 28 Octombrie 2023 17:30
Categorii: Evenimente
Vizualizări: 1942

Muzeul Național de Artă al României anunță organizarea ediției a II-a a Simpozionului internațional ,,Cultură și societate în vremea Monarhiei”, în data de sâmbătă, 28 octombrie 2023, între orele 8.30– 17.30, cu tema Surse mai puțin cercetate, desfășurat și în acest an sub auspiciile Casei Regale a României.

Prima ediție a fost prilejuită de aniversarea Centenarului Încoronării din 1922 și a beneficiat de participarea mai multor specialiști preocupați de studierea surselor complexe care privesc această perioadă din istoria țării. Continuitatea organizării simpozionului vizează coagularea cercetărilor privind rolul instituției Monarhiei în societatea românească (1866-1947), precum și implicarea și aportul persoanelor regale în dezvoltarea culturii române.

Printre cei care au confirmat participarea în acest an se află cercetători de la Academia Română, Arhivele Naționale, St Andrews University, Institutul de istorie ,,Nicolae Iorga”, Institutul de Istorie a Artei ,,George Oprescu”, Muzeul Național Cotroceni.

Lucrările care vor fi prezentate se adresează specialiștilor din muzee, cercetătorilor, studenților, colecționarilor, creatorilor de conținut media și, în general, publicului interesat de istoria perioadei Monarhiei în România și implicațiile acesteia. Coordonatoarea proiectului este doamna dr. Carmen Tănăsoiu, conservator în cadrul Secției de Artă Veche Românească MNAR. Accesul este liber în limita a 100 de persoane.

De asemenea, pe platforma ZOOM, evenimentul va fi transmis live:

https://us06web.zoom.us/j/2647358616?pwd=gba1b7vCZNe368kl7qfAgsvuySdeEz.1

Meeting ID: 264 735 8616, Parolă: 28102023

 

Program

8.30-9.00, Sosirea invitaților

9.00-9.30, Deschiderea lucrărilor Simpozionului

Călin-Alexiu STEGEREAN, directorul general al Muzeului Național de Artă al României

9.30- 11.00, Moderator: Emanuel PETAC

Emanuel PETAC, Politică și imagologie în vremea lui Carol I. Despre monedele de aur și medaliile Vechiului Regat

Silvia ZIMMERMANN, Suveranul ideal în viziunea reginelor scriitoare ale României, Elisabeta (Carmen Sylva) și Maria

Oana Paula POPA, Luis Ovidiu POPA, Naturalistul Grigore Antipa, prietenul discret al Regilor României

 

11.00-11.30, Pauză

11.30- 13.00, Moderator: Nicoleta ROMAN

Shona KALLESTRUP, Crown Princess Marie and ‘travelling dragons’: the Norwegian boudoir in Cotroceni

Nicoleta ROMAN, În mijlocul și pentru cauza orfanilor de război. Regina Maria, internaționalizarea asistenței sociale și exemplul adopției transnaționale.

Ștefania DINU, Testamentele Reginei Maria a României (noiembrie 1908 - iunie 1938)

13.00-14.00, Pauză de prânz

14.00-15.30, Moderator: Alina PAVELESCU

Alina PAVELESCU, Aspecte din corespondența Loïe Fuller – Regina Maria, 1912-1927

Eduard ANDREI, Pictorul Ilie Cristoloveanu și vizita Reginei Maria la New York (1926)

Marina-Cristina ROTARU, Regina Maria și caii, o prietenie de o viață

15.30-16.00, Pauză

16.00-18.00, Moderator: Carmen TĂNĂSOIU

Raluca ROMOK, Electrotipul Scutului de paradă „Cellini”

Adrian BUGA, Ce ne mai spun arhivele?

Drăgan-George BASARABĂ, Evoluția stindardelor și pavilioanelor Casei Domnitoare a României

Carmen TĂNĂSOIU, Chestiuni privind încoronările regilor României

18.00, Vin dʼhonneur

Facebook Page

Acest site folosește cookies

Folosim module cookie pentru a vă pune la dispoziție caracteristici de social media și pentru a analiza traficul. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii acestora.