Accessibility Tools

Vizită tematică în Galeria de Artă Europeană

Vizită tematică în Galeria de Artă Europeană

De la 25 Aprilie 2026 12:00 până la 25 Aprilie 2026 18:00

La Muzeul Național de Artă al României - Galeria de Artă Europeană

Publicat de MNAR

Categorii: Evenimente

Vizualizări: 28


Manierismul: contorsiune, bravură, stil ideal
 
sâmbătă 25 aprilie, orele 12:00 
 
Vă invităm sâmbătă 25 aprilie, de la orele 12:00, la o nouă întâlnire cu Vechii Maeștri ai artei europene. De această dată, periplul prin Galeria de Artă Europeană va avea ca temă excesul figurativ, în marja Renașterii târzii și în jurul noțiunii de „manieră”. Ce însemna „maniera” pentru artiștii italieni din secolul al XVI-lea, ce pondere are imitarea („manierizarea”) marilor maeștri și cum este modelată arta din Țările de Jos și Spania în contact cu sursele de inspirație italiene – sunt unele dintre întrebările și aspectele evidențiate și ilustrate, în Galeria de Artă Europeană, cu tablouri de Giorgio Vasari, Giovanni Francesco Bezzi, Jacopo Tintoretto, Jacopo Bassano, Pedro Campaña, Barholomaeus Spranger, Frans Floris și Joachim Wtewael.