
MNAR la Bookfest - Salonul Internațional de Carte în perioada 24 – 28 Mai 2023
Sub genericul „Expozițiile se închid, albumele rămân”, Muzeul Național de Artă al României participă la Salonul Internațional de Carte Bookfest în perioada 24 - 28 mai. Ne găsiți la standul A06 din Pavilionul B2 în Complexul Expozițional Romexpo, cu o selecție de 25 volume!
Vor fi readuse în atenția publicului unele dintre cele mai reprezentative titluri ale albumelor de artă ce au acompaniat și completat expoziții realizate de MNAR, precum: „Călătoriile lui Iser”, „Amintire, Nostalgie, Regăsire”, „ Pallady +150”, „Lucia Dem-Bălăcescu” sau Repertoriul Picturii Românești vol.I, vol. II și vol. III.
Cataloagele MNAR pot reprezenta un cadou original pentru persoanele dragi. Având o calitate grafică de excepție, publicațiile sunt un prilej de delectare pentru publicul larg.